În ultima vreme, am trimis un e-mail unuia dintre medicii mei curanți. Este un lucru din ce în ce mai frecvent - o modalitate de a primi sfaturi în timp util pe teme care nu necesită o vizită la cabinet. În timp ce făceam acest lucru, mi-am dat seama că practicianul meu se baza pe mine pentru a relata ce mi se întâmpla tocmai pentru că nu vedea ceea ce vedeam eu. M-am gândit apoi la faptul că, chiar și atunci când mă vedea în persoană, se baza pe faptul că eu relatam chestiuni care nu sunt vizibile.
Factorul curiozitate
Cât de curioși sunt unii dintre noi ? Mă examinez pe mine însumi folosind o minte și un suflet deschis, iubitor, dispus să înțeleg și să înțeleg orice aș putea găsi, sau mă privesc cu o mulțime de idei preconcepute despre cum ar trebui sau nu să fiu și îmi închid ochii la ceea ce nu trebuie să știu? De cele mai multe ori cred că îmi asum o serie de lucruri despre mine. Am în jur de 60 de ani acum. Mă surprind pe mine însumi când mă uit în oglindă pentru că m-am experimentat ca fiind mai tânăr.
Când sunt surprins, mă opresc și recapăt visul, sau privesc imaginea care mi se pune în față, întâmpinând și înțelegând cum se exprimă energia mea în această epocă? Știu cum arată și cum se simte corpul meu astăzi? Dacă nu înțeleg, cum pot să raportez corect lucrurile medicului meu curant? Practicarea fascinației față de mine însumi atunci când sunt bine mă ajută să păstrez această practică atunci când sunt bolnav sau rănit. Pot începe acum prin a mă privi pur și simplu și a fi primitoare și curioasă față de ceea ce găsesc - poate luându-mi câteva momente seara, când mă îmbrac, doar pentru a observa ce este acolo.
Dacă renunț la concluziile care apar - trebuie să fiu asta - trebuie să fiu aia - și doar observ, voi învăța multe. Cu cât practic mai mult acest lucru, cu atât mai profundă și mai subtilă devine înțelegerea mea. Având obiceiul de a fi gata să mă înțeleg pe mine însumi, îmi este mult mai ușor să privesc atunci când sunt în dificultate.
Factorul frică
Reacția noastră standard în fața unei boli sau a unui accident este frica. A privi realitatea problemelor noastre în aceste circumstanțe necesită curaj. S-ar putea să nu fie nevoie să știu în ce dificultate mă aflu, dar neînțelegerea nu ajută la vindecarea rănilor. Când sunt bolnav sau rănit, pentru a afla ce trebuie să fac în continuare, vreau să fiu dornic să aflu tot ce pot ști despre ce mi s-a întâmplat și ce pot face pentru a mă ajuta să fac față acestei situații. Dacă am deja o idee bună despre cum eram înainte de boală sau de accidentare și o practică a fascinației față de mine însumi, am o bază minunată pentru a înțelege dimensiunea a ceea ce este diferit din cauza bolii sau a accidentului și pentru a o articula.
Pe măsură ce profit de oportunitatea de a învăța despre boala mea, sunt mai în măsură să înțeleg și să clarific sentimentele și senzațiile care apar în mine. Să spui că ceva doare nu înseamnă multe informații. Poate că durerea este arzătoare. Poate că este localizată într-un loc mic. Poate că durerea este o durere surdă. Cu cât mă interesez mai mult pur și simplu de durere, cu atât am mai multe informații despre ea. Dacă sunt interesat de corpul meu și de trauma mea, odată ce medicul îmi spune ceva, voi analiza ceea ce am auzit și voi vedea dacă acea interpretare se potrivește cu ceea ce experimentez eu.
Concluzie
Poate că mai este ceva ce trebuie să știe medicul. Am o prietenă care are probleme cu adresa din cauza unei leziuni pe care a primit-o. Când vorbește cu un medic, acesta poate interpreta greșit ceea ce se întâmplă cu ea pentru că nu aude suficiente detalii. Faptul de a fi curios are un impact similar cu cel al prietenului meu care are dificultăți de vorbire. Chiar dacă nu am nicio dificultate în folosirea cuvintelor, sunt incapabil să explic ceea ce nu am ales să înțeleg. Împreună, în parteneriat, cu mine descriind corect ceea ce experimentez, medicul meu și cu mine vom lucra împreună pentru a-mi oferi cea mai bună șansă de a înflori și de a fi bine.